Comunitatea românească

Pe agenda comunităţii

 

Pe agenda comunităţii

Ambasada României promovează un dialog strâns cu comunitatea română din Turcia în vederea derulării unor proiecte de lungă durată şi programe subsumate parteneriatelor româno-turce în domeniile civic, cultural, academic, universitar, municipal. O prioritate a Ambasadei o reprezintă sprijinirea şi implicarea reprezentanţilor comunităţii române în acţiuni de promovare a culturii naţionale, participarea la seminarile destinate cooperării în domeniul academic precum şi extinderea acordurilor de înfrăţire între localităţile din România şi Turcia.

 

Acţiuni – evenimente

In fiecare an Ambasada a sărbătoreşte împreună cu membrii comunităţii române din Turcia, Ziua Culturii Române (15 ianuarie, “Întâlnirea literară anuală “Mihai Eminescu-Yunus Emre”), Mărţişorul (1 martie, Expoziţii de pictură şi sculptură  “Ziua Femeilor Artiste”), Ziua Europei (9 mai, în cadrul evenimentelor realizate de Delegaţia UE la Ankara, standuri naţionale de promovare organizate de Ambasada României, formaţii de muzică din România în cadrul festivalelor în aer liber), Ziua Românilor de Pretutindeni (30 noiembrie) si Ziua României (1 decembrie, evenimentele culturale şi artistice dedicate celebrarii Zilei Naţionale), “Ziua Recunoştinţei şi a Pomului de Crăciun” (decembrie, cu ocazia sfârşitului de an şi a sărbătorilor tradiţionale)

 

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

04.02.2020

La 30 și 31 ianuarie a.c, ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Șopandă, a participat la…

Intrevedere la sediul Ambasadei cu Secretarul General OCEMN

27.01.2020

La 21 ianuarie 2020, ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Șopandă a avut o întrevedere la…

Vizită de promovare economică la invitaţia TIAD

08.01.2020

La 8 ianuarie Ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Șopandă, alături de consilierul…

Tradiția pomului de Crăciun continuă la Ambasada Romaniei în Republica Turcia.

20.12.2019

La 19 decembrie 2019, ambasadorul Gabriel Șopandă și echipa misiunii diplomatice i-a primit pe romanii …